#thefitlife

Combate poftele nesănătoase cu variante mai nutritive

Știți situațiile acelea în care tot deschizi frigiderul în căutarea a ceva sățios dar nimic nu pare că ți-ar plăcea în de-ajuns? Sau poate știi de ce ai poftă, dar asta ar însemna să ieși până la magazin să cumperi, sau poate chiar și printre rafturile supermarketului ai fi tot indecis.

 

Sunt diverse motive pentru care avem aceste pofte spontane. Uneori, corpul tău simte nevoia de a lua o pauză de la stat sau lucrat, alteori provin din reacții emoționale. Alte motive pot include deficiența de nutrienți, lipsa somnului, hipoglicemia. Ce trebuie să știi este că aceste pofte (și să recunoaștem… în general avem poftă de lucruri mai puțin sănătoase…) pot fi satisfăcute prin numeroase variante nutritive, aprobate de experți nutriționiști.

 

 

Cu ce poți înlocui pofta de…?

 

1. Paste făinoase/ Produse de patiserie – Carbohidrați

Ai nevoie de energie, dar cu cât consumi mai mulți carbohidrați „goi”, prin mâncare care se digeră ușor, vei simți pofta și mai mare de astfel de alimente. Vei primi energia de care ai nevoie, dar nu te vei sătura.

Așadar, poți înlocui o porție de paste cu cerelale (eventual integrale), sau alimente bogate în proteine: fasole, spanac, mazăre, carne.

 

2. Ceva dulce

Corpul tău simte nevoia de calciu, crom, magneziu sau fosfor.

Poți opta pentru fructe proaspete sau iaurt cu fructe, în locul brioșelor.

 

 

3. Ceva sărat

Când ești stresat, se eliberează hormonul cortizol, care te face să râvnești la alimente sărate.

Dacă îți vine să mănânci o pungă de chipsuri, optează pentru năut prăjit în ulei de măsline (conține grăsimi sănătoase, vitamine + antioxidanți). Alte variante ar fi roșii, măsline, salată verde.

 

4. Ceva sățios/ gătit

Ai nevoie de proteinecarne de pui, ouă, supă de linte.

 

5. Prăjeli/ Unt

Organismul tău are deficiențe de grăsimi – dar de cele sănătoase (acizi grași omega 3), nu de care poftești tu…

Variantele benefice includ nuci, avocado sau pistachos.

 

6. Ciocolată

Ai nevoie de magneziu – mănâncă diverse semințe sau nuci, migdale sau ciocolată neagră.

 

7. Nu știi nici tu de ce ai poftă

Hidratează-te! De multe ori confundăm setea cu foamea, pentru că sunt controlate de aceeași parte din creier.

Bea un pahar cu apă și peste aproximativ 15 minute vei vedea dacă era doar sete sau de fapt chiar ai poftă de ceva anume. 🙂
 

Urmărește-ne pe Instagram:

Load More
Something is wrong. Response takes too long or there is JS error. Press Ctrl+Shift+J or Cmd+Shift+J on a Mac.

Tagged in:, ,

0 Comentarii

Spune-ne parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *